Justin Ștefan, secretarul general al LPF (Liga Profesionistă de Fotbal) a oferit un răspuns prin intermediul emisiunii ProSport LIVE pentru oficialii care contestă condițiile din Liga 1.
Oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal a comentat în legătură cu nemulțumirile oamenilor din fotbal în ceea ce privește programul din Liga 1, iar acesta susține că arbitrii pot opri un meci dacă condițiile de joc nu sunt bune și terenul nu arată bine.
Mai mult, Justin Ștefan a făcut un apel către cluburile din Liga 1 pentru a porni instalațiile de încălzire și a transmis că se poartă discuții cu cei care dețin drepturile TV pentru ca orele de disputare să se schimbe.
„Am văzut și eu reacțiile, dar programul este făcut așa din cauza EURO 2021. Trebuie să terminăm campionatul la o anumită dată. O să vorbesc cu cei care transmit meciurile ca să schimbăm orele de disputare. Am mai avut această discuție și cei de la AFAN o întâlnire. Jucătorii au dreptate când spun că li se pune în pericol integritatea fizică. Dacă e o situație de -20 de grade nu mai avem ce discuta. Arbitrul are dispoziție regulamentară să nu dea drumul la joc. Dacă instalațiile ar fi pronite două luni pe an nu ar mai exista astfel de probleme și jucătorii nu vor mai fi în pericol. Nu văd ce altceva se poate face. Licențierea este la FRF, regulamentele nu se pot modifica, am avut discuții pentru ca echipele nou promovate să îndeplinească condițiile din Liga 1, trebuie să fie pregătite pentru Liga 1. Am discutat cu FRF aceste lucruri, dar fotbalul are de suferit din cauza absenței dialogului dintre cele două părți.
Fac un apel la adresa cluburilor să țină pornite instalațiile pentru încălzirea gazonului. Asta e situația cu care ne confruntăm. Clubul nou promovat în Liga 1 încasează 1 milion de euro anual și te costă 20.000 de euro să ai aparatura de încălzire pornită 2 luni. Aici nu se poate spune că nu au bani sau nu se așteaptă să aibă probleme. Vremea este așa cum este, nu suntem în Etiopia sau Seycelles să avem 40 de grade. Avem terenuri care arată bine și pot să dau exemplul Viitorului, CFR-ului, Craiovei și FCSB-ului. Acesta este exemplul că se poate”, a spus Justin Ștefan pentru ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER